„Stefan, îngerul nostru s-a născut! Sunt foarte mândru de frumoasa mea soție Jelena! Vă mulțumesc foarte mult pentru dragostea și suportul vostru. Vă iubesc pe toți!!!”, a scris Djokovici pe pagina sa de Facebook în limba engleză și în limba sârbă.
Conform presei sârbe, Jelena Ristici a născut marți seară, la Monte Carlo.
Novak Djokovici (27 de ani) și Jelena Ristici s-au căsătorit, la 10 iulie, în parcul din apropierea Plajei Reginei, de pe litoralul muntenegrean al Mării Adriatice.